Iata-ma deschizand un jurnal virtual pentru-stiu, banal- minunea mea. De ce abia cum? Nu stiu. Din lipsa de timp, din frica de a nu deveni unul dintre parintii obsedati de pruncul lui. Abia astazi, privind spre veselia stirba si galbena ca o papadie, am hotarat sa-i las amintire toate gandurile si trairile noastre ca parinti.
Sa poata citi mai tarziu, peste ani, daca va dori, cum era ea ca si copil. Sa pot sa-i dau raspuns la intrebarea "mami, cum eram cand eram mica?"
Asadar draga mea, iata-ma asternand pe hartie virtuala sper eu cea mai frumoasa poveste adevarata, poveste despre tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu